Programul COL-SUMERS: despre consum colaborativ pentru seniori


Share
Programul COL-SUMERS: despre consum colaborativ pentru seniori
Comunicat: 22 iunie, București
 
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis organizează workshop-ul COL-SUMERS - Dezvoltarea unui program de instruire pentru îmbunătățirea consumului colaborativ durabil la persoanele în vârstă. Sesiunea va avea loc pe 29 iunie, orele 13.30 și se adresează personelor care lucrează cu seniori și care au capacitatea de diseminarea a informației către aceștia. 
 
Sesiunea de training va avea loc online, pe platforma Zoom, iar pentru participare vă rugăm să completați formularul din acest link sau prin e-mail, la adresa echipa@ecopolis.org.ro, până la 25 iunie. 
 

 

Proiectul COL-SUMERS are ca obiectiv principal creșterea competențelor persoanelor în vârstă legate de folosirea Consumului Colaborativ (CC) printr-un program de training inovativ. Proiectul este implementat în parteneriat cu șapte organizații din România, Slovenia, Bulgaria, Grecia și Spania. 
 
Consumul în colaborare (CC) crește în întreaga lume, prin utilizarea rețelelor tehnologice pentru a face mai mult cu mai puțin, prin angajarea, împrumutul, schimbul, barterul sau partajarea produselor la o scară de neimaginat anterior. Proliferarea platformelor CC a stimulat acest tip de consum, mai mult de jumătate dintre cetățenii UE știind despre economia colaborativă și o persoană din șase utilizând-o deja (Eurobarometru, 2016).
 
Pentru mai multe informații: https://col-sumers.eu