Achiziții publice ecologice în România

Pentru crearea unei piețe de produse ecologice în România și pentru responsabilizarea cheltuielilor publice este necesară o Lege a Achizițiilor Publice Verzi și un Plan Multianual pentru Achiziții Verzi  în România.

Un procent de 20% de achiziții ecologice din totalul cheltuielilor pentru achiziții publice ar însemna o piață a produselor ecologice de cel putin 20 miliarde lei.  Acestea sunt principalele concluzii ale studiului Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis: „Achiziții Publice Ecologice în România. Protecția mediului prin cheltuieli publice responsabile”.

Comisia Europeană a stabilit ca până în 2010, 50% din totalul achizițiilor publice să fie ecologice. Ținta nu a fost atinsă de toate statele UE, însă multe dintre ele au ținte și rezultate importante cum ar fi de exemplu Finlanda, care până în 2010 a reușit performanța de a achiziționa 70%  produse și servicii ecologice în instituțiile statului. România nu a adoptat până în prezent un Plan Național de Acțiune privind achizițiile publice ecologice, aflându-se printre ultimele state fără o strategie în acest sens.

 Astfel, studiul Ecopolis arată că Legea achizițiilor publice ecologice va promova:

·         Dezvoltarea unei piețe de produse, servicii și lucrări ecologice care să conducă la îmbunătățirea performanței de mediu a acestora

·         Reducerea emisiilor cu efect de seră prin diminuarea cantității de CO2 emisă în atmosferă

Pe lângă legea cadru, studiul mai recomandă Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC) adoptarea unui Plan Național Multianual pentru Achiziții Publice Verzi, care va stabili ținte pentru diverse grupe de lucrări, produse și servicii, precum și alte măsuri pentru a facilita aplicarea normelor propuse și a menținerii pragului minimal de achiziții publice ecologice la nivel național:

·         Stabilirea de criterii ecologice pentru grupe de produse, servicii și lucrări care nu sunt reglementate de CE

·         Realizarea ghidului pentru Achiziții publice Ecologice

·         Diseminarea conceptului de achiziții publice ecologice

·         Dezvoltarea de instrumente publice de suport (website, serviciu de suport, etc)

Studiul face parte dintr-un proiect mai amplu de promovare a Achizițiilor Publice Ecologice. Astfel, până în prezent, în cadrul MMSC a fost redactată Legea Achizițiilor Publice Verzi în urma Protocolului de colaborare semnat între Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice în 2013.

Legea se află în dezbatere, Ecopolis, Terra Mileniul III și partenerii din țară organizând 8 dezbateri publice în toate regiunile țării pentru a discuta cu autoritățile locale și centrale, precum și politicieni, organizații nonguvernamentale și alte persoane interesate prevederile legii și necesitatea planului multianual pentru Achiziții Publice Ecologice. Prima dezbatere de acest fel a avut loc pe 14 martie la Timișoara.

Descarca de aici studiul "Achizitii publice ecologice in Romania. Protectia mediului prin cheltuieli publice responsabile".

Mai multe detalii despre proiectul "5% în 5 ani. Achizitii verzi pentru o economie verde" aici: http://www.ecopolis.org.ro/proiecte/5-in-5-ani-achizitii-verzi-pentru-o-economie-verde